miercuri, 8 iulie 2015

Poftă

și o să scriu jurnale
și sonete
pe pielea cu miros de slăbiciune și ispită
pielea ta, albă
cu stele și efect de negativ

și peste petalele de roze o să topesc argint și praf de cremene
dacă-mi promiți că o să-ți lipsesc
așa cum îmi lipsești și tu mie

și pânza din nor țesută o s-o pătez sub noi
cu cafea și cu esențele lui Bacchus
și o să rămână
așa cum și lipsa ta rămâne o pedeapsă

și o să plec
o să plecăm
doar că nu și eu

dar o să mă întorc
dacă-mi promiți că o să-ți lipsesc
așa cum îmi lipsești și tu mie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu