Demontează-mi creierii, scobește-mi orbitele cu gheare de ametist
și dă un sens durerii pe care adesea o simt,
căci gânduri smulse din cele mai vechi rădăcini ale minții mele
fac din persoana ce eram odată un paradox pierdut în sensurile vieții.
Taie-mă, mărunțește-mă, rulează-mă...
aprinde-mă la capăt și inhalează-mi esența declinului existențial.
Apoi suflă încet înspre zenith ce mai rămâne din gândurile mele
adesea tulburi, tot mai puțin clare...asemeni amintirilor ce mă torturează.
Stinge-mă de o piatră de mormânt, preferabil cea a gândurilor ce mă martirizează
apoi aruncă ce a mai rămas din mine și lasă-mă să putrezesc în noroi...
Lasă-mă să fiu călcat în picioare, lasă-mă să fiu ud, murdar și nebăgat în seamă
...exact ca sufletul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu